Am citit “Punct contrapunct” de Aldous Huxley. Mi s-a spus că e minunată. M-am apucat să devorez pagină după pagină. 531 în total (în ediţia pe care o aveam în bibliotecă). Cu ce am rămas în urma finalizării ei aseară? Cu sentimentul că m-a plictisit teribil. Cu siguranţă eu nu ar trebui să comentez defavorabil subiectul unei carţi scrise de un autor premiat şi genial. Însă, în urma lecturii, eu nu am rămas cu nimic notabil. Evident, am citit destule cărţi îndoielnice, scrise de autori de duzină, însă de la ele nu aveam cine ştie ce aşteptări. De aici apare şi frustrarea mea. M-am aşteptat la cu totul altceva.
Cartea este remarcabil scrisă. Subiectul, şi el ar putea fi incitant. Însă ceea ce nu am găsit eu în toată povestea asta interbelică, sunt sentimentele. Nu este decât goliciune sufletească, expusă pragmatic, în pofida întâmplărilor din carte: iubire, crimă, moartea unui copil, boală, adulter, recunoaşterea greşelilor, negarea bătrâneţii. Adică eu am înţeles că este o abordare cu totul nouă şi îndrăzneaţă, în care monologul intrauman este principalul atribut al naraţiunii. Însă complexitatea personajelor ar fi trebuit să debordeze trăiri tumultuoase. Teoretic nu am ce să-i reproşez cărţii, este extrem de bine documentată, subiectul fiind contemporan scriitorului, face trimiteri la obiect, este structurată cum trebuie. Acesta este şi motivul pentru care citeam capitol după capitol, aşteptând să se întâmple ceva. Permanent apăreau noi situaţii, discuţii, gânduri, însă toate erau expuse rece, ca în spatele unui geam. Nu am putut intra în carte, nu am iubit şi nu mi-a displăcut niciun personaj. Sentimentele pe care le am pentru această carte sunt identice cu cele transmise de ea. Zero.
Aş putea-o recomanda numai celor ce pot citi cu detaşare. Stilul este inconfundabil şi foarte uşor de parcurs, logic, legat şi documentat.
Dar dupa o carte de Cioran, cu ce ramai
?
cu un zâmbet pe buze. cu viaţa însăşi în faţa mea.
Daca ramai cu viata insasi in fata ta, sa inteleg ca ai ales sa nu te mai sinucizi, nu ?
Zicand ca ramai cu ea, inseamna ca la un moment dat a existat opinia ca ai putea ramane si FARA ea. Pentru ca implicit, viata insasi e in fata ta, cum adica sa ramai cu ea cand de fapt e deja acolo ?
pur şi simplu am citit cioran ca şi observator. nu mi-am asumat trăirile lui. când spun că am viaţa înainte, o fac cu sensul că cele citite nu mi-au alterat nici trăirile, nici ideile. de aici vine zâmbetul de pe buze.
am început să citesc cioran din curiozitate, prin liceu, când o colegă era bântuită de ideea sinuciderii în urma celor citite de autorul sus menţionat.
atât despre cioran. pentru moment.
inteleg ca ai citit cu detasare si cioran, ceea ce deja ma face sa cred ca asta ar putea fi stilul tau de lectura. altfel te suspectez ca ti ai dori teribil un roman de dragoste, eventual erotica. incearca l pe ala, poate ti da o alta satisfactie; alege ti cu grija autorul insa, unii tin cam mult la preludiu si s ar putea sa te frustreze si asta.
bun. chiar am râs.
şi ce autori îmi recomanzi?