Mulţumesc lui Dumnezeu că nu îmi place să mă uit la televizor. Cred că mi-aş ieşi din minţi ca la fiecare 25 de minute filmul sau emisiunea la care mă uit să fie oprită şi să înceapă interminabilul moment al publicităţii. Când reîncepe programul urmărit, cu siguranţă nu îmi aduc aminte de firul epic. Şi pot asigura pe oricine că nu sunt senilă.
În altă ordine de idei, îmi mai cumpăr reviste. Nu mă deranjează că plătesc 5 sau 8 lei pentru una. Mă deranjează că nu găsesc substanţă în ele. Numai reclame. Eu pot înţelege că preţurile pentru o pagina dintr-o astfel de revistă e uriaş. Însă eu cu ce am greşit să dau banii pe o revistă din care pot citi numai jumătate. O predau ca şi maculatură, sau ce? Produsele prezentate şi recomandate de aceste reviste sunt in general foarte scumpe. Nu cred că majoritatea cititoarelor îşi pot permite lunar o pudră Dior sau un ruj Givenchy. Asta ca să mă rezum la cosmetice. Nu mai vorbesc de rochiţele de 1600 lei sau pantofii de 400 de euro, sume care depăşesc cu o mare viteză salariul mediu pe economie de 326 euro.
Alt lucru enervant pentru mine, îl reprezintă reclamele de pe faţadele clădirilor şi cele de pe ele. Când intru seara în Piaţa Victoriei mă simt agresată de neoanele imense şi colorate cocoţate pe clădiri. Estetic vorbind, strică totul. Sunt extrem de bucuroasă că dau în gropile de pe stradă holbându-mă la reclamele de la care nu îmi pot lua ochii. Nu înţeleg, la Tokio sau în Las Vegas, totul e reclamă. E ok. Alte culturi. Noi suntem în Europa, ori în Praga, Budapesta sau Viena eu nu am văzut reclame în centru. Om fi americani, sau japonezi?
Mai nou, îmi povestea o colega d-ale mele, care a fost ieri la o lansare de carte, reclamele există în cărţi. Era vorba de un soi hibrid de carte de bucate, în care reclamele la produse pentru gospodine erau foarte dese. Acum femeia când o citeşte, ce să facă oare, să gătească sau să se apuce de curăţenie.
Hărţuirea continuă la semafoare şi în cutia poştală unde poţi găsi fluturaşi la discreţie. Poate doreşti să cumperi ceva şi nu eşti suficient de bine informat.
E adevărat, reclama e sufletul comerţului. Dar lucrul făcut cu măsură, cred eu, dă mai multe roade, fără a stresa şi hărţui pe nimeni.
stai sa vezi in afara cum e
îţi dai seamă că nu au inventat românii roata în domeniul advertisingului.
nu condamn reclama. condamn agresivitatea folosită în răspândirea ei.
Somehow i missed the point. Probably lost in translation
Anyway … nice blog to visit.
cheers, Remissibly!