“instant messaging”

Yahoo, aim, msn, google talk şi cred că lista ar putea continua. Cei care folosesc internetul nu cred că ar mai putea trăi fără împământenitul mess. Cel mai folosit mod de transmitere al informaţiilor al celor care folosesc un calculator a devenit un neobosit mijloc de comunicare. Am în lista mea de “mess” cred că ceva sute de persoane. Împărţite în prieteni, colegi, foşti colegi, jurnalişti, unii-alţii, chiar familie, din fiecare categorie apar tot felul de mesaje. Specifice. “Bem o cafea azi?”, sau “Băgăm o şedinţă la ora 14.00!”, sau “Când facem un interviu cu x?”. Mess-ul mă scuteşte de grămezi de efort şi resurse. Cred că de n-ar fi existat, inventam eu unul. Am ajuns dimineaţa să-l deschid imediat după outlook.

Mess-ul este un furnizor extraordinar de mesaje. Ştiu deja despre oamenii din lista mea chestii de genul “n-am chef de vorbă azi. am băut.” sau “bizi. rili bizi”. Ştiu ce muzică ascultă. E adevărat, mai mult sau mai puţin bună. Am un prieten care are status permanent “numai dacă arde”. Acum sincer, pot eu deranja un prieten cu o întrebare, oarecare, când el e copleşit de muncă. Nu. Îl pândesc în week end. Astfel aflu dacă îmi va raspunde sau la telefon, înainte să-l sun. Păi dacă arde…Cu mess-ul ăsta ştiu chestii fără să întreb.

E clar că am muşteriii mei pe care îi deranjez oricum. Pot pune ei în status trei semne de interzis şi Busy scris bold-uit, sau chiar “not in a zen mood”. Eu dacă vreu să comunic ceva, o fac. Intru cu bocancii. Ignor mesajul din status. Întreb “ce faci?”. Personajul “bine, tu?” e 11.32 PM. “cum adică nu eşti în stare zen?”. Aştept. Aştept. Aştept încă. Mi se răspunde “mă sint aiurea.” Eu “păi?” Aştept iar. Vine răspunsul “păi nimic”. Acum, dacă eu nu aveam mess, aflam eu la 11.36 PM că un drag prieten al meu are o stare proastă? Nu. Pentru că de sunat nu-l sunam.

Mai aprind o ţigară.